Raportat la populaţie, aproape 2.000 de francezi se bucură de pâinea abia scoasă din cuptorul unei „boulangerie” de lângă casă, în vreme ce în România balanţa este în defavoarea micilor afaceri din panificaţie iar pâine este adusă în magazine de la zeci de kilometri. Faţă de francezi care preferă pâinea proaspăt scoasă din cuptor, românii mănâncă pâine ambalată sau congelată, produsă în marile fabrici, pentru că este mai ieftină. Aşa că România are o brutărie la 8.100 de locuitori, în vreme ce Franţa are o brutărie la 1.800 de locuitori. Iar românii sunt cei mai mari consumatori de pâine din UE.

You May Also Like

Energeticianul, noul „most wanted“ din piaţa muncii: Sunt necesari peste 30.000 de oameni pentru a realiza toate eolienele, solarele şi centralele nucleare până în 2030. Goana după profesioniştii din energie va rivaliza cu lupta pentru creierele din IT

Fără oameni bine pregătiţi în domeniul energetic, inclusiv în zone de avangardă…

Un europarlamentar bulgar propune ca Bulgaria și România să elimine barierele la punctele comune de frontieră, în semn de protest, dacă nu sunt primite în Schengen

Europarlamentarul bulgar Andrey Novakov a îndemnat joi Bulgaria şi România să elimine…

Intrarea României și Bulgariei în Schengen, printre prioritățile Spaniei la preluarea președinției UE. Document oficial

Programul oficial de priorități și direcții de acțiune anunțat sâmbătă de guvernul…

Cel mai longeviv român din toate timpurile ar putea fi o femeie din Alba / Un document descoperit în arhivele parohiei Trâmpoiele arată că o femeie ar fi trăit 120 de ani / A murit în 1893

O femeie care a murit în anul 1893 a murit la 120…