Marcel Boloş, fostul ministrul al Proiectelor și Fondurilor Europene (MIPE), a fost propus în noul guvern condus de Marcel Ciolacu ministru al Finanțelor, în locul lui Adrian Câciu. Marcel Boloș s-a „remarcat” la MIPE prin întârzierea întregului Planul Național de Redresare și Reziliență, aflat sub coordonarea sa. Comisia Europeană nu a aprobat încă nici măcar cererea numărul 2 depusă de România în decembrie, din cauza unor probleme cu îndeplinirea jaloanelor. De asemenea, Boloș a dat dovadă și de lipsă de transparență renunțând să mai comunice public la finalul fiecărui trimestru stadiul îndeplinirii jaloanelor.

You May Also Like

Energeticianul, noul „most wanted“ din piaţa muncii: Sunt necesari peste 30.000 de oameni pentru a realiza toate eolienele, solarele şi centralele nucleare până în 2030. Goana după profesioniştii din energie va rivaliza cu lupta pentru creierele din IT

Fără oameni bine pregătiţi în domeniul energetic, inclusiv în zone de avangardă…

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: România a ajuns la un PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare de 77% din media UE, fiind deasupra Greciei, la egalitate cu Portugalia şi Ungaria şi aproape de Polonia. Dar creşterea economică este inegal distribuită. „Trebuie să îmbunătăţim absorbţia fondurilor UE“

„Cea mai bună cale de a îmbunătăţi creşterea potenţială a economiei este…

Excedentul comercial la servicii a crescut cu 40%, cu IT-ul şi transporturile vârfuri de lance

Serviciile IT şi serviciile de transporturi au reuşit să scadă deficitul de…

Exodul creierelor s-a diminuat, acum IT-ştii au în România oportunităţi ca în Vest

Specialiştii în IT din România au acum pe plan local oportunităţi de…