Aeroportul din Brașov a început în forță. Nu prin numărul de curse, ci prin scandalurile care se succed unul după altul. Nici nu a plecat bine prima cursă de pe aeroport că s-a aflat că Romatsa, compania de stat care se ocupă de controlul traficului aerian, nu funcționează decât între orele 7:00 și 19:00. Este hilar și te duce cu gândul că aeroportul din Brașov lucrează cu program redus. Bineînțeles, se poate spune că Romatsa își calibrează programul după orarul curselor din aeroport. Doar că imediat după inaugurarea aeroportului a apărut informația că două curse care au venit din Germania cu destinația Brașov, după ora 7 seara, au aterizat la București și călătorii au fost transportați cu autocarul până la Brașov.
Tags
Share article
The post has been shared by 0
people.